Despre mine
Sunt Daciana Ispir,
medic generalist cu specializare
în nutriție și stil de viață sănătos.
Am absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul UMF Carol Davila București în 2005. În cadrul aceleiași Universități am absolvit Masterul de Nutriție și siguranță alimentară.
Mi-am completat cunoștințele medicale cu cele de Health Coaching, absolvind cursurile Institute for Integrative Nutrition din State. Aici am studiat metode inovatoare de coaching, tehnici practice de management al stilului de viață și teorii de ultimă oră din nutriția holistică, având profesori de renume din lumea medicala și a industriei de wellness.
Pentru mai multe detalii despre mine și activitatea mea, îți ofer pe binecumine.ro programe personalizate care îmbină aceste cunoștințe pentru a sprijini un stil de viață sănătos și echilibrat.
Colaborez cu Clinica medicală Centrokinetic, sediul din Barbu Văcărescu 102 și cu Shiseido SPA în cadrul Stejarii Country Club. Dar odată cu pandemia, o bună parte din activitate s-a mutat în mediul online, prin intermediul platformelor Zoom, Microsoft Teams sau What’s up video.
Sesiunile de nutriție presupun de fapt multe discuții, explicarea unor mecanisme și principii de funcționare ale organismului, adaptarea dietei la programul fiecăruia, găsit de soluții și practic discuțiile pe care le avem în cabinet, pot avea loc la fel de bine și în fața computerului.
Susțin și cursuri corporate de nutriție și stil de viață sănătos către companii, fizic sau online, organizate direct sau prin colaborare cu Juice it și Rețeaua Medicală Regina Maria.
Dacă ar fi să sumarizez cumva principiul pe care mă axez, cred cu tărie că nu există alimente nocive, și nici alimente minune, ci varietatea, cantitatea și frecvența sunt cele care fac diferența.